Bine ai venit. Numele meu este Cătălin Daniel (Ioachim) Mitroi. 

Indiferent dacă ai ajuns până aici din simplă curiozitate sau din dorința de a evolua, mă bucur să te găsesc și să mă prezint.

Povestea mea începe la 13 ani, când am fost diagnosticat cu parapareză spastică. De atunci am urmat numeroase terapii de recuperare, începând cu masaj, kinetoterapie, Yumeiho, osteopatie, Shiatsu și încă multe altele. 

În urma experienței acumulate în toți acești ani în care am fost pacient și am învățat ce înseamnă multiplele fațete ale suferinței, am început să caut cea mai potrivită modalitate prin care să pot oferi alinare celor de lângă mine. Acest drum m-a adus la practica Terapiei CranioSacrale. 

Dorința mea este să fiu cât mai aproape de oameni și să îi susțin pe drumul către ei înșiși cu respect pentru ritmul și nevoile fiecăruia în parte. Punând toată experiența mea de pacient și cunoștințele de terapeut în slujba semenilor mei, îmi propun să facilitez armonizarea corpului fizic și a celor subtile, atât de necesară vindecării totale și complete. Doar trăind în această armonie putem deveni stăpâni ai vieții noastre și fiecare clipă petrecută pe Pământ se preschimbă în bucurie.